 |
| Foto credit: Adi si Elena. |
Echipa: Simona, Monica, Sybille, Elena, Mihai, Stefan si Adi (în ordinea înălțimii cred)
Destinația: Polonia, Vf. Snezka (1602m), dormit la cabana Samotnia
Perioada: 01 - 02 noiembrie 2014
Highlights: hapsân (Stefan stie mai bine cum stă treaba), "pitic, pitic, pitic, pitic si alți pitici interminabili", cabană cu "no alcohol policy"???, nici măcar un ceai cu rom, echipă si vreme buuune, e plăcut să nu fii sofer la drum lung, am vrea s-o vedem pe Elena mâncând, dacă vrei liniste las-o pe Simona acasă :)), nu aruncați cu pisici pe Simona sau Sybille, de rememorat cântece de munte că nu se mai poate asa :), trebuie repetată experiența.
Prea multe weekenduri în care activitatea principala a fost legată de muncă, cu stat mult la calculator. Mintea si corpul cer de urgență o iesire în natură, de preferat la munte, normal.
Miercuri dau sfoară-n țară că va fi vreme frumoasă la sfârsit de săptămână si că noi nu vrem să ratăm ocazia. Spre suprinderea noastră, lumea a fost receptivă. E prima dată când reusim să ne strângem mai mulți. Cum nu suntem doar noi, lăsăm deoparte planurile de alergat, cățărat si biciclit si alegem o destinație pentru trekking. Uraaa! Mergem în Polonia. Nu e cea mai atrăgătoare zonă montană, dar cred că va fi potrivită. Si sper ca de data asta, fiind totusi început de noiembrie să nu fie la fel de aglomerat ca vara.
Sâmbătă dimineață, între 6 si 7 are loc culegerea membrilor entuziasti. Unii cu cafeaua băută, alții cu restanțe la capitolul "tabieturi de dimineață" si altii matinali si înviorați chiar si fără cafea. Eu fac parte din restanțieri. Degeaba am pus ceasul să sune la 5, că nu l-a băgat nimeni în seamă. Asa că am fosat nevoită sa fac bagajul, baia si să mănânc într-un timp record. În Karpacz ajungem la o oră decentă, chiar dacă am prins aglomerație mare în apropierea cimitirelor (e "sâmbăta morților"). Ceilalți n-au mai fost pe aici asa că mergem iar pe Snezka, cu toate că nu m-a impresionat prea tare data trecută, în special din cauza aglomerației si a drumului pietruit, transformat în bulevard până în vârf. Sperăm ca în ziua următoare să găsim niste poteci mai normale.
Si pornim la drum cu mic cu mare. Taca taca tot drumul.
Nu ne grăbim nicăieri. Noi vrem să stăm linistiți cu o săptămână înainte de maratonul din Italia, Mihai e la prima tură de recuperare după o fractură enervantă, iar Adi cu Elena n-au mai fost se pare de mult pe munte. Prima oprire o facem la o cabană din drum si încercăm un ceai cu rom, dar dăm gres. În opinia mea e rom cu ceai si nu-mi place deloc, dar uite că se găseste cineva care să bea - Simona. Nu-i place ceaiul în general, dar romul pare că-l face acceptabil :). Câteva pisici ne dau târcole, dar n-au noroc de mâncare.
Față de anul trecut, când am fost pe aici cu Radu si Mike, este mult mai liber traseul, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Pe vârf e totusi ceva mai multă lume, dar e de înteles, accesul fiind usurat de un telescaun.
Ce-am mai asteptat un weekend cu vreme bună... Si uite că a venit, spre final de an. Ne-am adunat mai mulți, a fost si soare si mare de nori si voie bună. As zice că a fost fix cum trebuie :)
Nu stiu cum se întâmplă, dar pe munte rezist mult mai bine la frig. Tot credeam că am ceva pe față de se uită insistent lumea la mine, până au încercat unii să-mi vorbească mai mult în limba lor si mă întrebau amuzați dacă nu mi-e frig totusi. Pe vârf bătea destul de tare vântul si era cam răcoare, dar încălzită de la urcus si entuziasmată de priveliste am uitat că ar trebui să-mi pun ceva pe mine.
După prânzul la pachet luat pe vârf, cu privirile către marea de nori, ne-am înfofolit bine si am pornit spre cabana unde sper că avem rezervare, cu gândul la o bere si un vin fiert. Abia astept să stau la căldurică în cabană cu o cană de vin fiert aromat în mână. Până una alta, Simona întreține atmosfera cu bancuri d'alea de nu se mai termină si cu cântece care mai de care :). Deci, cum era? Pitic, pitic, pitic, pitic, pitic, pitic...
Prindem apusul pe drum si ultima bucată o facem la lumina frontalelor. Uite, uite, acolo stăm la noapte! Se văd luminile de la cabană si e tare atragătoare, cum stă ea asa, în căldare. Ne asteaptă cu bere, nu?
Rezolvăm însă rapid situația. Luăm termosul, rucsacul si pornim spre altă cabană din apropiere să ne aprovizionăm. Urmează o seară lungă cu mici joculețe si povesti. Spre final ne retragem în cameră si mai stoarcem niste amintiri, unele nu tocmai bune pentru un vis frumos. Am avut totusi noroc si nu m-au chinuit imaginile cu tone de muste căzând din tavan.
As vrea să înțeleg de ce la munte e mai usoară trezirea. Deschid ochii înainte să sune ceasul, iar acasă nici măcar nu bag în seamă alarma. Când se luminează deja îmi pierd răbdarea si cobor la o cafea, împreună cu Simona care pare a fi în aceeasi situație. E un frig plăcut si cafeaua luată pe terasă intră asa bine!
În curând încep să apară si ceilalți si mai lenevim până pe la ora 10, stabilind si traseul de azi. Din păcate o să fie scurt căci vrem să ajungem să votăm.
La o vreme mai bună nici că am fi putut spera. As mai pierde câteva zile pe aici, cu o plimbărică, un stat la citit si-o alergare.
Planul este să găsim o potecă nepietruită si să mergem spre creastă cât avem timp, încât să ne întoarcem la intersecția de poteci până la ora 14. Chiar e faină zona si destul de nepopulată. Am reusit să facem si un traseu circular si să ajungem la timp înapoi la masină. Cum aseară am descoperit noi funcții la aparatul foto (adică la telefonul mobil) si ritmul de mers e lejer, fac poze cu caru'.
Cât suntem încă în creastă ne dăm seama că nu avem poză de grup asa că facem o sesiune foto.
Si uite c-am reusit să ne strângem la o tură si-o fost frumoasă. Păcat că s-a întâmplat asta abia la final de an, desi ne chinuim de mult timp să punem la cale o iesire.
Sâmbătă dimineață, între 6 si 7 are loc culegerea membrilor entuziasti. Unii cu cafeaua băută, alții cu restanțe la capitolul "tabieturi de dimineață" si altii matinali si înviorați chiar si fără cafea. Eu fac parte din restanțieri. Degeaba am pus ceasul să sune la 5, că nu l-a băgat nimeni în seamă. Asa că am fosat nevoită sa fac bagajul, baia si să mănânc într-un timp record. În Karpacz ajungem la o oră decentă, chiar dacă am prins aglomerație mare în apropierea cimitirelor (e "sâmbăta morților"). Ceilalți n-au mai fost pe aici asa că mergem iar pe Snezka, cu toate că nu m-a impresionat prea tare data trecută, în special din cauza aglomerației si a drumului pietruit, transformat în bulevard până în vârf. Sperăm ca în ziua următoare să găsim niste poteci mai normale.
Si pornim la drum cu mic cu mare. Taca taca tot drumul.
Nu ne grăbim nicăieri. Noi vrem să stăm linistiți cu o săptămână înainte de maratonul din Italia, Mihai e la prima tură de recuperare după o fractură enervantă, iar Adi cu Elena n-au mai fost se pare de mult pe munte. Prima oprire o facem la o cabană din drum si încercăm un ceai cu rom, dar dăm gres. În opinia mea e rom cu ceai si nu-mi place deloc, dar uite că se găseste cineva care să bea - Simona. Nu-i place ceaiul în general, dar romul pare că-l face acceptabil :). Câteva pisici ne dau târcole, dar n-au noroc de mâncare.
 |
| Foto credit: Adi si Elena |
Față de anul trecut, când am fost pe aici cu Radu si Mike, este mult mai liber traseul, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Pe vârf e totusi ceva mai multă lume, dar e de înteles, accesul fiind usurat de un telescaun.
Ce-am mai asteptat un weekend cu vreme bună... Si uite că a venit, spre final de an. Ne-am adunat mai mulți, a fost si soare si mare de nori si voie bună. As zice că a fost fix cum trebuie :)
Nu stiu cum se întâmplă, dar pe munte rezist mult mai bine la frig. Tot credeam că am ceva pe față de se uită insistent lumea la mine, până au încercat unii să-mi vorbească mai mult în limba lor si mă întrebau amuzați dacă nu mi-e frig totusi. Pe vârf bătea destul de tare vântul si era cam răcoare, dar încălzită de la urcus si entuziasmată de priveliste am uitat că ar trebui să-mi pun ceva pe mine.
 |
| Foto credit: Simona |
Prindem apusul pe drum si ultima bucată o facem la lumina frontalelor. Uite, uite, acolo stăm la noapte! Se văd luminile de la cabană si e tare atragătoare, cum stă ea asa, în căldare. Ne asteaptă cu bere, nu?
Da, da.. surpriză! Niet pivo! Ce? Cum adică? Nu mai aveți bere? Bine, atunci vin fiert. Nici d'ăla.
Pfff. Nici strop de alcool în cabana asta. Cum e posibil? Nu-mi doream asa mult ceva care să conțină alcool, dar când regula e "fără" parcă încep să vreau si mai mult.
Rezolvăm însă rapid situația. Luăm termosul, rucsacul si pornim spre altă cabană din apropiere să ne aprovizionăm. Urmează o seară lungă cu mici joculețe si povesti. Spre final ne retragem în cameră si mai stoarcem niste amintiri, unele nu tocmai bune pentru un vis frumos. Am avut totusi noroc si nu m-au chinuit imaginile cu tone de muste căzând din tavan.
As vrea să înțeleg de ce la munte e mai usoară trezirea. Deschid ochii înainte să sune ceasul, iar acasă nici măcar nu bag în seamă alarma. Când se luminează deja îmi pierd răbdarea si cobor la o cafea, împreună cu Simona care pare a fi în aceeasi situație. E un frig plăcut si cafeaua luată pe terasă intră asa bine!
În curând încep să apară si ceilalți si mai lenevim până pe la ora 10, stabilind si traseul de azi. Din păcate o să fie scurt căci vrem să ajungem să votăm.
.jpg)
La o vreme mai bună nici că am fi putut spera. As mai pierde câteva zile pe aici, cu o plimbărică, un stat la citit si-o alergare.
.jpg)
 |
| *Foto credit: Simona |
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Cât suntem încă în creastă ne dăm seama că nu avem poză de grup asa că facem o sesiune foto.
.jpg)
.jpg)
 |
| *Foto credit: Mihai |
.jpg)
.jpg)
Si uite c-am reusit să ne strângem la o tură si-o fost frumoasă. Păcat că s-a întâmplat asta abia la final de an, desi ne chinuim de mult timp să punem la cale o iesire.
După o masă copioasă, una dintre cele mai bune de care am avut parte în ultima perioadă, ne retragem către Berlin. Încercăm să ajungem cât mai devreme încât să putem vota.
Stefan a înregistrat plimbarile pe Strava:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu