Chemnitz Marathon si primul contact cu Erzgebirge

05 iulie 2014: Chemnitz Marathon, participanți: Stefan si Mihai.
06 iulie 2014: tură de bicicletă în Erzgebirge, echipa: Stefan si Monica.

A venit si timpul pentru primul maraton de sosea. Doar pentru Stefan, că pe mine nu mă tentează încă, mai ales că sunt accidentată. Dacă ar fi fost unul montan, cu privelisti, poate m-as fi chinuit puțin.

Plecăm sâmbătă dimineață spre Chemnitz, împreună cu Mihai, care a fost tartorul cu înscrierea la maraton. În Chemintz a stiudiat cândva si era nostalgic cu orasul.

Amândoi sunt la prima încercare de maraton pe plat. Eu sunt fotograf si sustinător azi.

*Stefan, încă zâmbăret, după primii 10 km

Maratonul a constat în 4 ture circulare, în mare parte pe o căldură insuportabilă.

Chiar dacă nu am participat am alergat intr-una în cele aproximativ 5 ore. De la masină la punctul de start de câteva ori, apoi în jurul startului cât să-i prind pe băieți la fiecare tură. După primii 30km amândoi erau cu moralul cam la pământ si cu apele curgând pe ei. Asta nu-i vreme de alergat.

Mihai soseste primul, dar nu mai stau mult si apare, spre surprinderea mea, si Stefan. Ieei, au resit si cu un timp decent pentru prima încercare. Felicitări!

*refacerea de după

Si acum să-l las si pe Ștefan să-si scrie raportul de maraton, că el a fost protagonistul zilei :)
Si eu si Mihai visam la un timp sub 4 ore, dar am realizat destul de repede că nu e fezabil, asa că l-am ajustat la 4h 30. Am încercat să țin un pace constant în jur de 6-6:30 min pe km, si să nu mai încep tare si prosteste ca de obicei, pentru a-mi păstra energia. Nu am reusit chiar 6:30 constant, dar în jur de 6 am reusit. Poate ar fi trebuit să mă chinui să țin 6:30, întrucât cu pace de 6, am început să simt din oboseală după kilometrul 30. Problema mare a fost că, fiind destul de cald si o parte din traseu la soare, am încercat să beau mult, dar se pare că nu am scos si apa din mine cât trebuia; drept urmare nu am putut merge deloc la toaletă (la copac adică), m-am trezit cu burta plina, si abia puteam alerga. Cam ce-am pățit si la Maraton la Apuseni, pe urcusul dinainte de Dinu 2. Nu-mi dau seama care e soluția la problema asta, poate să nu beau atât, sau poate există vreun trick de a mă forța la toaletă... O să mai citesc. Cert e că ce-am menținut în primii 30km (cam 1h pe 10 km) s-a dus pe apa sâmbetei. Pe la km 34-35 a venit The Wall în fața mea: m-am pus pur si simplu pe bancă si m-am uitat în gol preț de câteva minute bune. Reusesc să mă adun cât de cât (fiind si ultima tură - au fost 4 ture de oras + parc, fiecare de 10.5 km) si continui cursa, începând chiar să alerg binisor pe final, revenind cu pace-ul câtre 6 min/km. După finish, mare fericire: bere fără alcool, multă apă, si Monica :) La momentul respectiv eram hotărât să nu mă mai afisez la vreun maraton de sosea, cel puțin nu pe căldură si soare. Dar acum când scriu, parcă as mai merge la unul, să mă testez.

Chiar lângă start, în centrul orasului, era si un Decathlon, asa că am dat iama în el după cursă si în sfârsit am  cască de bicicletă. 

Cum mai avem o zi din weekend de care vrem să profităm pornim spre Erzgebirge pentru o tură de recunoastere. Ajungem seara târziu, găsim o parcare goală la marginea pădurii, lângă un lac de acumulare (Oberbeken Marchesbach) si ne instalăm. Urmează o masă copioasă si un somn luuung si binevenit în masină. Abia asteptăm să ne luăm o dubită, să dormim împărăteste oriunde.

Duminică, contrar prognozei (cine le mai crede?), avem parte de o zi superbă si ne avântăm la o tură cu bicicletele până pe Fichtelberg (1215m).

La începutul turei întâlnim un neamț simpatic, care ne mai povesteste câte ceva despre zonă si ne arată vârfulețele din zare. Fusese si în România înainte de '89 si-si aducea aminte de starea nu prea bună a cabanelor de la munte. Cu prezentarea făcută, pornim voiosi la drum.

Traseul de bicicletă e ca-n palmă, cerul e senin, iar Stefan se ține foarte bine la doar o zi după maraton.

*greu la deal pe pietris

Ajungem si la pârtiile de schi si chiar par să arate decent. Merită de venit aici la iarnă. Pare ceva gen Azuga si măcar e destul aproape de Berlin.

*Vedere către stațiunea Oberwiesenthal

Ajungem si în vârf, unde părea adunare de motociclisti si ne asezăm la o bere si-un cârnat. Merităm, nu?

*my red love :)

Spre final am dat si de un mic râu în care ne-am bălăcit picioarele cu o bucurie maximă. Bine-i la munte, chiar si asa, mai micuț.

 

Si uite asa s-au strâns cam 40 km si 800m de urcus. E cazul să ne îndreptăm spre masină si să o luăm spre Berlin. Mai avem totusi aproape 300 km de condus până acasă.

Si la final, câteva floricele culese pe aparat :)

Maraton Chemnitz Stefan:


Tura de bicicletă de duminică: