Munții Harz, în recunoastere

*26 - 27 aprilie 2014, Munții Harz (munțisori).

Un sfârsit de săptămână fără grabă, fără stresul că nu apucăm să facem aia si-ailaltă sau că plecam prea târziu. Începem cu o pană si terminăm pe grindină. Nu sună prea bine? Ce contează! Noi ne-am simțit bine. O tură scurtă cu bicicleta, prima mea pană si primul urcus, orez cu cascaval si usturoi la primus, un dârdâit în cort, o urcare în alergare țopăind pe bolovani, o vulpiță simpatică si o coborâre genială pe ploaie pe lângă trenulețul pe aburi. Cam asta a fost pe scurt.

Vineri noapte încă mă chinuie munca. Până la urmă termin treaba, dar încordarea de peste zi îsi spune cuvântul si nu am stare acum. Încerc să-mi lipezesc mintea, tot pe calculator din păcate, dar măcar nu pentru birou si pe la 2-3 noaptea resusesc cu greu să mă bag în pat. Mâine plecăăăăm! Sau mai bine zis în câteva ore. Nu-i mare brânză, dar abia astept.

Pe la 11 dimineața (stiu, cam târziu) coborâm cu bagajele si începem să dezmembrăm bicicletele ca să le putem îndesa în masină. A mai trecut un an si tot nu ne-am luat suport de bicicletă. Surprinzător, dar chiar au încăput. E prima dată când le luăm cu noi la o plecare din Berlin.

Cu toate că am zis că nu ne mai uităm la prognoză înainte de plecare, am făcut-o si de data asta. Se anunță ploi peste tot si ținta noastră principală ar fi fost în Polonia, pentru prima alergare pe munte de anul acesta. Pfff, ce să facem, unde să mergem? În Berlin momentan e soare. Cam ciudat să pleci de la vreme bună si să te duci după nori, nu?  În Polonia, pe lângă ploaie, pare si frig. Strâmb din nas la noroi, ploaie si frig fără zăpadă, oricât de mult mă tentează câteodată forțările. În Harz, unde oricum n-am reusit să ajungem până acum, măcar va fi mai cald. Ploaie pe temperaturi de 20 grade nu sună chiar asa rău. Are si vârf de peste 1000 metri. Nu ne ia mult să decidem. Parcul National Harz iese câstigător. O tură scurtă cu bicicleta eventual până la Quedlinburg, un gătit la primus, un somn bun la cort si o alergare cu diferență de nivel e tot ce vrem. Mă întorc să iau hărțile pentru zona Harz, că le luasem doar pe cele pentru Polonia. Mare parte din ele le-am primit de la Radu si Mike. Mulțumim :). Aaaa, si CD-ul de 1 euro cu muzică nemțească de munte, un soi de scârțâit siropos, dar cu cuvinte pe care până si eu le mai pricep. Tind să cred că erau totusi din Austria, că prea cântau despre zone montane de acolo.

Ce-mi place la drum! Stefan conduce, iar eu mă lăfăi în dreapta, cu cafeluță, ceai fierbinte si tutun. Acum e si privelistea plăcută, cu mult verde si câmpuri de rapiță. În timp ce mă chiombesc la hartă în căutarea unui semn de camping, tananaaa.... becul de ulei. Nu mă stresez, sunt la drum, rezolvăm si cu uleiul. Tragem pe dreapta si completăm. Mai mergem 50 km si iar becul se aprinde. Hmm, am mai pățit acum 3 ani asa. În continuare sunt calmă. De data asta nu mai avem ce completa, dar avem noroc să găsim la  o benzinărie unul care se potriveste. Nu s-a întâmplat nimic. I se făcuse foame motorului se pare. Si-a luat o doză soc si gata, a tăcut mâlc.

Pe la trei si jumătate ajungem la campingul "Bremer Teich", în mijlocul pădurii, lângă un mic lac. După cum arată zona cred că ar fi fost destul de usor să găsim un loc de pus cortul peste noapte, făra sa plătim, dar n-avem chef azi să ne complicăm existența. Suntem singuri pe aici. Încă nu a început sezonul. Ne alegem locul de cort, montăm roțile pe biciclete si pornim la o tură scurtă, o oră-două prin împrejurimi, cât să ne facem poftă de mâncare si apoi să ne întoarcem la relaxare, adică la masă, citit, povestit, dormiiiit. Pentru orice eventualitate, iau ceva gros la mine si frontalele. Stefan nu mai are cos la bicicletă si încearcă să renunțe la orice bagaj, inclusiv la kitul de pană, gândindu-se că mergem puțin în zonă si n-om avea tocmai acum nevoie de el.
 

E atât de bine! Drumul prin pădure e lin, afară e o răcoare plăcută si n-ai cum să nu te bucuri de mirosul de pădure si din când în când de flori.

Iesim la un moment dat din pădure si avem parte de o bucată pe un drum asfaltat, dar necirculat. Fiind coborâre, mergem rapid si ne cam depărtăm de camping. Hai să biciclim până în Quedlinburg. Dăm o raită prin orăsel, bem o bere si ne întoarcem.

Ne uităm pe hartă si vrem să evităm o coborâre cu biciletele noastre si fără cască pe un drum cu serpentine asa că alegem o variantă ocolită prin pădure.

Fain drumul nimerit. Ar merge si niste alergări pe aici. Cum prognoza era cu ploaie o asteptăm din moment în moment, dar nu ne facem griji.

Începe si o coborâre interesantă prin pădure. Fiecare părticică din corpul meu e încordată la maxim. Nu sunt obisnuită cu bicicleta pe teren mai accidentat si-mi stă inima în loc de câteva ori. Până la urmă trânte nu am luat, dar am făcut pană. Misto. Este premieră pentru mine. În 3 ani de când folosesc bicicleta ca mijloc de bază de transport, m-a ocolit norocul ăsta. Aaaa si kitul de pană e la camping. Si mai bine. Acum suntem deja departe si am coborât cam mult. Hai să continuăm până în Gernrode, poate găsim o soluție.

E liniste, plin de flori, toate casele sunt îngrijite, iar grădinile lor - jos pălăria. Poate pe alocuri e puțin prea "nemțesc", dar per total îmi plac, mai ales căsuțele mai vechi de la marginea pădurii. Coborâm pe lângă biciclete si nu avem mari speranțe că vom găsi ceva deschis sâmbătă spre seară. Hai că vedem. Trebuie să improvizăm ceva.

 

Aflăm de existența unei benzinării si ne mai plimbăm până acolo 3-4 km. La asta nu mă asteptam: supermarket deschis în drum. Instant ne dăm seama că suntem înfometați si tindem să facem cumpărături pentru o lună. Buun, cu stomacul se rezolvă imediat, dar ce facem cu pana? Singurul lucru util pe care îl găsim aici este un lipici universal si o bandă adezivă. Ajungem si la benzinărie. Nici aici nu au ce ne-ar trebui. Mda, a umflat Stefan cauciucul si a fâsâit instant. Mâncăm ca să nu devenim nervosi si ne punem pe treabă. Se chinuie Stefan ce se chinuie, dar nu prea ține. Ca idee, am cărat un patent si o cheie, însă nu am putut căra un peticel minuscul de cauciuc :)). Cu burta plină deja râd la imaginea cu noi doi urcând prin noroi, pe lângă biciclete, pe ploaie, noaptea până la camping. Dar ne surâde norocul si ne întrebă un localnic dacă avem nevoie de ajutor. Îl ia pe Stefan în masină si merg la un magazin pentru biciclete. Era închis, dar ne-a zis că putem suna la usa să-i rugăm să ne ajute. N-a fost pachetul complet, dar am obținut ce era mai important - câteva petice care au si rezolvat problema.

Ca să nu stau degeaba cât timp verifică Stefan rezistenta peticului, am zis să curăț  interiorul cauciucului puțin si bine am făcut că altfel, cred că făceam instant iar pană. O chestiuța mică, mititică era înfiptă acolo pe interior. Pe exterior nu se vedea. Un ciobuleț mic si rău!

S-a făcut deja prea târziu pentru a continua drumul spre Quedlinburg. Nu ar mai fi mult, maxim 10 km, dar nu mai avem timp să vizităm. Găsim pentru întoarcere o altă rută. Trebuie să ajungem la biserică si de acolo intrăm în pădure.

*Gernrode, Harz

Deja din orăsel realizez ca nu-i prea usor la deal cu minunatul meu schimbător de viteze nefuncțional. Stefan vine cu propunerea sa mut manual pe o foaie mai mică si accept că altfel îmi dau duhul pe aici. Dar, surpriză! Nu merge nici măcar manual. E totul blocat. Trag cu toată forța si nimic. "Funny, funny, funny, always funny, in a rich man's world" - asta îmi vine în minte acum. O combinație dintr-o melodie fără legătură cu situația si haz de necaz :).

Antrenament! La luptă! Urcare prin pădure pe foaia mare. Îmi zic că sunt la luptă fiindcă mă încăpățânez să urc fără să mă opresc. Si reusesc. Dar în acelasi timp reusesc si să gâfâi în asa hal încât am senzația că mai am putin până să-mi scuip plămânii. Presupun că inima n-are cum să cedeze fără să-mi dea un semnal înainte. Exagerez acum, dar asa simteam pe moment. Nu mai vreau, nu mai pot, nu mai am aer! Monica, nu te opri, hai că mai poti, o să fie mai lin cât de curând, încă puțin! Gândurile clasice.

N-am avut chiar asa mult de urcat, dar cât a fost am simțit din plin. Stefan zice că începuse să se îngrijoreze că nu vreau să mă opresc :)). Dar ce bine a fost când am dat de plat! A iesit tot răul din mine până aici.

Am ajuns la o oră decentă înapoi la cort,  spre suprinderea mea, fără bâjbâieli, fără aventuri. Cred că se făcuse 10 si ceva. Foame nu prea ne mai e, dar ne e dor să folosim primusul asa că impărțim o porție de orez fiert amestecat cu cascaval si mult usturoi. Specialitatea casei. Si ceai fierbinte, normal.

Ceasul sună în voie de dimineață, dar refuz să-l bag în seamă. Vrem să alergam 10-15 km azi. Ce mare lucru? O să si plouă. Unde să mă grăbesc? Vreau sa mai dorm puțin. Toată noaptea am dârdâit. M-am gândit că o să mă țin tare si o să rezist în sacul subțire de vară fierbinte sau de cabană, mai ales că mă bazam pe Stefan să-mi țină loc de sobiță dacă tot am luat saci care se cuplează. Dar nu, toată noaptea mi-a fost frig si somu' parcă nu-i somn asa.

Cu greu, dar până la urmă am cedat si am iesit din bârlog, măcar pentru cafeluță în aer curat.

Strâgem cortul, dezmembrăm iar biciletele si pornim în căutarea unul loc de alergat la deal.

Punctul principal de interes turistic din zonă este Vf. Brocken (1142m), un fel de Everest pentru nordul Germaniei si dacă tot e prima noastră venire în zonă hai să alergăm până la el. 

Ieri până la urmă ne-a ocolit ploaia, în ciuda prognozelor, dar azi chiar nu cred mai mai scapăm. Parcăm masina aproape de intrarea în parcul național si începem cu o plimbare de încălzire. 

Legăm sireturile, dăm gecile jos si se aude puternic un tunet. Chiar fain. Cerul a dat startul la alergare. Dar aici încă nu plouă. După primul kilometru mă simt deja chinuită de urcus. Serios? Maraton? Glumesti! Cu cât urcăm cu atât se înmulțesc bolovanii, iar poteca devine si mai chinuitoare pentru alergat. Nu voiam să mă apresc din alergat, dar la km 3 deja n-am mai putut. Am încercat să țopăi cât de rapid am putut pe bolovani, dar atât. Nici măcar spre final, când am ajuns la asfalt, nu am reusit să alerg prea mult. Cu toate că nu mai era pantă mare, mă simțeam  deja obosită. 

Pe drum Stefan aude o mamă zicându-le copiilor: "uite, oamenii aleargă pe aici si voi vă plângeți că urcați" :). Trecătorii cu care ne mai intersectăm ba ne zâmbesc, ba se uită mirați la noi. Mai toți erau la trekking.

Pentru o plimbare mi se pare un traseu chiar frumusel, desi în zile cu vreme bună si mai spre vară tind să cred că e extrem de aglomerat.

Stefan a luat-o înainte si spre final ne-am pierdut puțin, dar amândoi ne-am întâlnit cu o vulpiță. Era de-a casei, e clar. De bine ce stătea si se uita curioasă la mine, când să o prind în poză, mi-a întors spatele.

Când am ajuns pe vârf, era deja ceață si umezeală mare în aer. Iar vârntul destul de puternic de aici mi-a răcit bine corpul transpirat după micul urcus. Nu prea ne integram în peisaj în pantaloni scurți si tricou. Cică e ceață pe aici cam 300 zile pe an si e un loc care a inspirat multe legende cu vrăjitoare. Pe indicatoare au semne haioase cu vrăjitoare cu mături pe biciclete :), iar în satele de la bază localnicii se întreceau la capitolul "cine are cea mai frumoasă vrăjitoare în fața casei". Cred că se pregătesc de un festival, că prea erau peste tot.

*selfie pe vârf

Stefan a ajuns puțin înaintea mea pe vârf si a rămas să urmarească cum schimbă locomotiva la trenulețul cu aburi. D'aia nu reuseam să mai dau de el. Până la urmă ne-am întâlnit si am decis să ne încălzim puțin în cabană la o ciocolată caldă. Zona e chiar la granița dintre landurile Niedersachsen și Sachsen-Anhalt, deci fosta graniță Est-Vest. Înainte de căderea zidului, aici a fost o garnizoană rusească (mai multe info pe Wikipedia).

 

Cu forțele refăcute iesim în frig si ploaie si începem alergarea pe coborâre. Cum nu mai vrem să țopăim pe bolovani, alegem un drum mai ocolit până la masină. Coborârea e lină si e extrem de plăcută alergarea pe ploaie. Drumul trece pe lângă sinele de tren în prima jumătate, iar trenulețul e tare simpatic.

Pe ultimii 2-3 km ploaia s-a dezlănțuit bine si a început grindina. Nu mai e chiar asa plăcut, dar ne distrăm. Nu mai e cazul să mai facem si o tură de bicicletă pe vremea asta. Oricum s-a făcut destul de târziu. După un mic chin cu intratul în masină făra să udăm totul, storsul hainelor si curățatul noroiului de pe picioare vine relaxarea si starea de bine de după miscare. Iar acum suntem si ca după dus :)

 

A făcut fix ce-am avut nevoie si ne întoarcem relaxați în Berlin.

*Micul urcus, inregistrat pe Strava (la Stefan e puțin diferit, că a urcat ceva mai rapid)


*Coborârea:


*Campingul din mijlocul pădurii, cocoțat pe un deal: www.harz-camp-gernrode.de
*Parcare la marginea parcului național Harz, pentru urcare pe Brocken: 3 euro pe zi, la capătul satului Schierke, pe stânga (Brockenstraße); parcările din centrul satului erau ceva mai scumpe.