Pădure, pădurice, venim să alergăm!

Vineri îmi pierd răbdarea cu îngrijitul băsicilor. Au trecut două săptămâni si tot mă chinuie încă asa că recurg la soluția finală. Mă încalț de dimineață în adidasi, strâng din dinți, încerc să nu le mai bag în seamă si să merg normal. Nu mă mai interesează infecția. Si s-a dovedit a fi cea mai bună soluție. Probabil că oricum acesta ar fi fost cursul normal, ca azi să se închidă mult mai mult rana, dar eu am pus-o pe seama deciziei de a renunța la grijă. Seara am descoperit că s-a vindecat mai mult în câteva ore față cele 12 zile de până acum. Pfoa, fericire maximă. Mâine mergem la alergat, nu-mi pasă ce se va întâmpla. În caz că va fi mai rău, am timp să mă refac.

Asa că sâmbătă am pornit spre pădure. Eu, Stefan si încă un Stefan, un prieten corupt în premieră la o tură de alergare. A iesit si soarele după câteva zile destul de mohorâte si ploioase. Piciorul e relativ ok, vremea bună. Ce să vreau mai mult? Am ajuns într-o pădure în care am mai fost si prin februarie, lângă Summter See. Nu prea sunt drumeți pe aici si arată mult mai fain acum, cu totul înverzit.

 

Alergăm fără un plan de rută sau distantă în minte. Băieții sunt în față si, de bine ce n-am mai alergat de o lună (exceptănd câtiva km desculță, acum o săptămână), au pornit destul de în forță. Hei, nu m-am înscris la concurs. Din când în când reusim să ne băgăm prin bălării, să pierdem ceea ce părea a fi o potecuță mică. Sunt cu zâmbetul până la urechi, dar îi cert puțin în glumă. Oameni buni, nici la asta nu m-am înscris. Deja nu mai e alergare, esta luptă cu crengile care se destrăbălează în urma băieților. În ochi să nu-mi intre, în rest pot să mă plesnească unde vor. Mă simt în război :)). Iesim iar la drum si reîncepe alergarea, asta până la următoarea afundare pe "nemarcate".

Si uite asa am alergat 12 km azi. M-am gândit să nu exagerez fiind prima zi după cam mult timp de stat pe bară. Vreau să mai alerg si mâine si poimâine. Stefan a continuat si într-un final a strâns 23 km alergați. Nu-i rău deloc. A explorat celalată parte a pădurii si a ajuns la o clădire părăsită.

  

Ruta de pe strava, a lui Stefan, că e mai lungă:

Eu si celălalt Stefan, după puțin stretching si schimb de info despre ce exerciții sunt bune, am pornit în căutarea unui restaurant. Foamea si setea sunt mari. Am ales cel mai puțin fițos loc si ne-am îndopat cu wurst si carofi prăjiți. As fi preferat o salată, dar n-am avut de ales.

Duminică mă suprinde o febră musculară măricică la cvadricepsi. Uau, de când n-am mai făcut! Dar un 10 km alergați în parcul de lângă casă tot mai intră. Iar e plăcut afară si e păcat să nu profităm.

Mai e puțin până la maraton si sper să revenim la frecvența alergărilor cu care ne obisnuisem înainte de plecarea în concediu.