20 oct 2013 - o zi frumoasă de toamnă care mi-a reconfirmat faptul că efortul fizic rămâne cel mai bun medicament pentru durerile de cap insuportabile (ale mele, cel puțin), ce se prelungesc câteodată zile întregi si sunt imune la pastile.
Cu greu a reusit Stefan să mă scoată duminică din casă. Mi-era atât de rău că nu-mi venea să mă misc nici măcar un metru. Dar stiam că-mi va face bine să ies. Teoria o stim, cu practica e mai greu. Si da, după prima jumătate de oră de mers cu bicicleta prin Berlinul puțin poluat, am început să-mi revin. După 13 km de biciclit, când am ajuns în zona Köpenick, aflată în sud-estul Berlinului, eram refăcută în totalitate.
Am legat biciletele în centru si ne-am plimbat pe străduțele din Köpenick, un oras istoric, care acum face parte din Berlin. După un popas la o cafenea am pornit la alergat prin pădurea de lângă lacul Müggelsee.
După multe încercări de a alerga fără să simt durere la gleznă, se pare că am reusit. M-am simțit excelent pe parcursul celor 16 km alergați prin pădure, fără dureri, fără chin, doar pură plăcere. Am alergat în ritmul meu, usurel si constant, fără opriri.
Am făcut o mică oprire pentru a căuta ciuperci, dar n-am avut succes. Cât timp răsfoiam frunzele în căutarea comorilor, Stefan a continuat alergarea într-un ritm mai alert, ajungând sa facă un semimaraton în aceasta duminică.
Spre final mi-a crescut puțin pulsul, dar nu din cauza efortului, ci din cauza unor căprioare care ne-au tăiat calea.
La intoarcere, ne-am premiat cu o supă cremă la un mic restaurant din Köpenick, unde chelnerul ne-a vorbit preponderent în italiana.
S-a făcut deja întuneric. Urmează încă 14 km de mers cu bicicleta până acasă. Se pare că organismul meu e mulțumit. Nu mai dă semnale de durere. Sunt extra-super entuziasmată de alergarea de azi si abia le astept pe următoarele.
Tura de alergare:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu