29 mai 2013

Cățărare indoor - "atenție la cap"

*am zis să scriu ca să nu uit momentul :)

Aseară am reusit în premieră sa fac doua lucruri la panoul de cățărat:
1. să finalizez un traseu care-mi stătea pe creier de mai bine de un an (mi-a rămas acum să găsesc soluții pentru "sweet sixty" din Ith care nu-mi da pace :);
2. să merg pe coardă de la un capăt la altul fără să cad.



1. Este vorba de un traseu de 6- (adică ar fi trebuit să fie usor...) la care mă împotmoleam de fiecare dată în acelasi loc. Am încercat sa fac un desen în paint, nu stiu daca se înțelege ceva. Cum forța în mâini nu avea cum să crească peste noapte si cu atât mai puțin înălțimea, trebuia sa gasesc o altă soluție pentru a trece de pasul respectiv. Doamne ce mi-a mai dat de furcă...iar soluția era absolut banală. Nu reuseam să trec de surplombă orice încercam. Ar fi trebuit să am suficentă forță cât sa pot rămâne pentru o secundă într-o mână (nu întinsă) pentru a o putea duce pe celaltă către urmatoarea priză ori să fiu cu 5 cm mai înaltă. Soluția finală: dacă nu mă mai uit la următoarea priză, nu mai este nevoie sa dau puțin capul pe spate si a fost fix diferența de greutate care-mi atârna pe mâna stângă si nu mă lăsa să avansez; deci, am lipit capul de perete, centrul de greutate s-a apropiat si el de perete si uite asa am reusit sa trasfer mai multă greutate din mâni către picioare si să pot sta în mâna stânga pentru câteva secunde (pe o priză nesimțita - 4 din desen), cât am întins pe nevăzute mâna dreapta către priza următoare (5). Capul lipit de perete a fost simpla soluție salvatoare în acest caz. Mai făceam asta instinctiv la alte trasee, dar nu realizasem câtă importanță poate avea în unele situații :



2. Mersul pe coardă. De mai puțin de un an am descoperit coarda întinsă de la panou si la un moment dat am zis să o încerc, mai mult ca să-mi antrenez echilibrul. La început nu puteam merge nici măcar un metru, dar nici nu m-am agitat foarte tare. Din când în când îmi mai aduceam aminte de ea si mai încercam câte 10 minute după o sesiune de cățărare, asta dacă o găseam liberă. Aseară, la final de zi, mi-a venit în minte filmulețul postat de Radu cu reusita lui de a merge de la un capăt la celălalt si am zis să mă mai distrez puțin. Si mare mi-a fost mirarea că după vreo 3 încercări nereusite, corpul meu s-a adaptat cumva si a găsit echilibrul necesar până la capăt. Ca si cum, timp de apox 2 luni în care nu l-am antrenat pentru asta, a pritocit el cum stă treaba si aseară mi-a arătat rezultatul. Posibil să-mi fi fost de ajutor si recomandarea cuiva de acolo: să nu mă uit unde calc, ci să-mi aleg un punct fix mai depărtat, cum ar fi capătul corzii si să-l urmăresc cu privirea. Aceeasi senzație am avut-o si când am reusit sa merg mult cu bicicleta fără să țin mâinile pe ghidon. Ieeeei :)

După asa "realizări" m-am rasfățat cu o saună :P

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu