Am mutat blogul pe www.calatoriprinmunti.ro

*nu a făcut încă redirecționarea automată

www.calatoriprinmunti.ro

Drumeție, alergare și îndopare cu afine în Munții Uriașului, Cehia

Perioada: 29 - 30 august 2015.

Destinația: Cehia, Munții Uriașului - Riesengebirge, cascada Mumlavský, Vf. Szrenica (1362m), izvorul Elbei, Elbfall (Labský vodopád), cascada Pancava (Pančavský vodopád); pornire din Harrachov.

Echipa: Ștefan, Monica, Adi, Elena, Radu, Eliza si Angi.

După o alergare în parc din timpul săptămânii se înfiripă ideea de a pleca în weekend pe undeva, de data asta în grup mai mare. Îmi aduc aminte de o cabană mai micuță din Cehia pe lângă care am trecut anul trecut într-o tură cu bicicletele și propun destinația. Nu se opune nimeni. Important e să mergem la munte, undeva accesibil. Alex face rezervarea la cabană și e singurul dintre cei anunțați care renunță la plecare. Rămânem șapte, cu două mașini și o încercare de a pleca e la 6 dimineața. Se întârzie puțin, dar oricum plecăm la o oră decentă. Drumul însă e cam prost la dus, prin Polonia și ajungem la destinație pe la 12.30. Nu-i rău, până la cabană fiind mai puțin de 10 km cu urcare lejeră.

O fugă la țară, la Vârșesti

Data: 23 august 2015.
Destinația: România, Județul Argeș, Vârșești.

Nu mai fusesem de mult timp la țară, iar pe Ștefan îl ameninț de când ne-am cunoscut și tot nu reuseam să facem un ocol pentru o plimbare prin sat. Uite că am ajuns de data asta, din păcate printr-o împrejurare nefericită. Acum gata, și mamaie și tataie se odihnesc împreună, întorși pe pământurile dragi lui "motănelu' " - cum l-a poreclit verișoara mea pe tataie. Stătea în București, dar venea în fiecare vară la Vârșești. Mai punea câte o cărămidă la casă sau mai planta un copac în curte. Acum e pădure și în curte :). Multe s-au schimbat față de cum era când veneam aici în copilărie. Nu mai sunt nici caprele, nici găinile în curte, nici grădina plină de legume. Nici ouă pitite peste tot pe care le căutam mereu cu interes. Nici străbunica, nici mamaie, nici tataie. Dar liniștea a rămas. Și cum terenul familiei e mai departe de drumul principal al satului, pe o ulită care se termină în casa veche, chiar la marginea pădurii, liniștea e la ea acasă aici. 

La scăldat și alergat, Liepnitzsee (lângă Berlin)

Data: 16 august 2015.
Echipa: Ștefan, Monica, Andrei, Ștefan și Eliza.
Scop: relaxare și poate o alergare.

Gata, să mai stăm și noi pe acasă! Cum ne-am întors din lunga vacanță pe biciclete a venit fratele lui Ștefan în vizită. Deci odihnă mai puțin, nu chiar pe cât speram. În weekend măcar nu mai avem programate plecări, dar duminică pe la prânz am decis să încercăm o plajă nouă din apropiere, recomanadată de un prieten. Acum îmi pare rău că n-am ajuns mai devreme. Ar fi mers o zi întreagă de stat și citit, răcorit din când în când cu o baie în lacul limpede și poate o alergare ceva mai lungă. Am mai fost prin zonă anul trecut la o alergare, dar atât. Liepnitzsee e cam la 35 km de centrul Berlinului, deci o distanță rezonabilă și pentru mașină și pentru mers cu bicicleta.

Andrei ne dă câteva emoții când se decide să ajungă înotând la mica mica insulă din zare. A ajuns fără probleme si s-a întors rapid. Puteai în mod normal să închiriezi si caiace sau hidrobiciclete, dar cănd s-au hotărât închiseseră deja. Ne mai distrăm si cu câteva filmări când sar băieții în apă de pe ponton, încă ceva bălăceală, o bere, un cârnat și trece repede timpul.

Pentru a sta în zona unde ne-am pus noi la plajă trebuie să plătești intrare de 3 euro de persoană, dar ai băi curate, vestiar, loc de aprovizionare cu bere si mâncare și un salvamar care stă pe ponton. Aș zice că merită din plin. Iar apa mi-a plăcut mult mai mult decât la mare. Era limpede, curată, temperatura perfectă și nisip fin. A, și câțiva peștisori colorați. 

Vacanță nebună / luna de miere în Suedia, Norvegia, Coasta de Azur și Tromsø SkyRace - Intro

Perioada: 24.07.2015 - 09.08.2015.

Destinația: Suedia, Norvegia si Franța.

Echipa: Monica si Ștefan.

A venit ziua mult așteptată - plecarea în vacanța considerată de noi luna de miere. O planificare întortocheată care a condus la ceva emoții legate de cum ne vom descurca.

Toată treaba a pornit de la un filmuleț de prezentare pentru un concurs de alergare din nordul Norvegiei - unul micuț, prin locuri sălbatice, de basm - Tromso Skyrace. Ulterior a fost inclus la categoria ULTRA  din Skyrunner World Series. După înscriere am început să căutăm bilete de avion către Tromso și apoi a venit nunta. Cum nu găseam o soluție rezonabilă - adică să nu fie biletul exagerat de scump si să nu pierdem aiurea prea multe zile de concediu, am decis să profităm la maxim de două săptămâni de vacanță. Am găsit bilete foarte ieftine până la Stockholm, iar din Tromso am găsit o "pomană" până în Nisa. Ok, e clar deja - o să facem o mică nebunie.

Ruta a ieșit cam asa: sosire vineri seara în Stockholm, plecare duminica către Kiruna, mers din Kiruna (Suedia) cu bicicletele până în Tromso (Norvegia), concursul, apoi în săptămâna următoare zbor către Nisa pentru relaxare și plajă, iar duminică seara întoarcerea. Până în Kiruna am vrut să mergem cu trenul, însă am descoperit că nu se pot transporta bicicletele cu trenul în Suedia (excepție fac doar câteva mai din sud) așa că ne-a rămas singura soluție - tot cu avionul. 

Va fi prima dată când ne vom urca bicicletele în avion, prima dată pe biciclete pentru mai multe zile, prima data împreună cu Ștefan la mare (dacă nu iau în calcul momentele când doar am văzut marea - o noapte în Vama Veche si o oră prin Italia) și, întâmplător, pentru prima dată la un SkyRace.

Zugspitz Supertrail 2015 - primul nostru ultra, usor epic

Data: 20 iunie 2015.
Germania, Zugspitz Supertrail 2015.
Echipa extinsă: Ștefan, Monica, Mihai, Sybille si părinții ei.

A venit vremea primului ultra, nu că aș fi pregătită, ci doar s-a nimerit. Acum câteva luni a aflat Ștefan de un prieten care s-a înscris și a luat decizia hop-țop să mergem și noi. Eram deja înscriși la cursa de la Tromso pentru care am mari emoții, iar Zugspitz ar fi un antrenament bun. E clar că nu suntem pregătiți fizic pentru așa ceva, dar nu m-am impus cu un "nu" clar. Era oricum în plan să încerc cândva. Ca de obicei, planurile se dau peste cap. Ideea era să ajung cu câteva zile înainte de concurs în Garmisch, să apuc să mă odihnesc și să mai lucrez de aici. Cum a fost în final e tare departe fața de cum mi-aș fi dorit. Plec miercuri din România, cu mașina, și plătesc cazarea la un motel pe austradă, lângă Budapesta, cât să mă oblig să plec din timp si să mă odihnesc. Și iar nu mă pot ține de plan. Din diverse motive ajung în Budapesta abia joi dimineață la 7 si ceva. Iau camera în primire și adorm până pe la 12 când trebuie s-o eliberez. E iar caniculă, iar lipsa de somn își spune cuvântul. Vreau să dorm, să nu-mi mai sune telefonul mobil, să nu mă mai întrebe nimeni nimic. Nivelul de stres începe să mă depășească. Dacă o țin în milioane de opriri în parcari e clar că nu mai ajung azi în Munich. Într-una din parcări încerc o alergare scurtă pentru a-mi limpezi mintea. Dar cu o mașină de poliție care-mi dă târcoale și se uită la mine ca la o nebună, mă liniștesc rapid si mă opresc. Ce-i drept...e clar că arătam dubios - o fătucă obosită care aleargă singură, în miezul zilei, pe caniculă, printr-o parcare plină de tiruri de la marginea autostrăzii. Ei, asta e... cel puțin eu încep parcă să mă obișnuiesc cu mine. 

Ștefan, Mihai si Sibylle ajung joi spre vineri noapte cu trenul și rămân la niște prieteni peste noapte. Aș putea forța să ajung si eu, dar nu mai văd sensul. E târziu deja, plouă; mai bine trag pe dreapta și dorm în mașină.

Weekend în Harz - testare bicicletă și antrenament pentru Tromso

Perioada: 11 - 12 iulie 2015.
Destinația: Harz, Germania.
Echipa: Monica și Ștefan.

Cum se potrivesc toate... vineri spre sâmbată, chinuită de oboseală și visând la un somn adânc, mă trezesc cu urgențe de birou și reusesc să mă bag în pat pe la 4 dimineața, cu bagajul făcut pe jumătate. Am zis că luna asta nu mai plecăm pe nicăieri. Ne odihnim, ne relaxăm și mai alergăm câte puțin prin împrejurimi. Dar n-am rezistat se pare. Dacă tot mi-am luat bicicletă nouă, e cazul să mă obișnuiesc cu ea pentru tura lungă de la sfârșitul lunii. Alegem Harz căci e singurul loc mai apropiat unde știm o urcare mai accidentată șî care ar fi un minim de antrenament pentru cursa dificilă de la Tromso. Am mai alergat acum un an pe acolo și tare greu a fost. Oare de data asta o să fie mai ușor? Nu se urcă mult, dar tot e ceva față de platul berlinez.

Tot ca antrenament alegem să plecăm cu trenul și cu bicicletele încarcate. Din păcate însă l-am ratat pe cel de la ora 7 dimineața si am ajuns abia pe la prânz  la destinație, combinând 3 trenuri regionale. Reușesc să mai ațipesc spre final în tren. Măcar așa să mă mai refac, cu picătura. Ce-a fost oare în capul meu să plănuiesc o vacanță așa întortocheată ca cea care va urma în curând? Pur si simplu nu mă pot abține.

Coborâm în Wernigerode si pe la 13.30 ne punem în mișcare. Orășelul ne suprinde plăcut și ne cam invită la o terasă pentru cafea. Nu de alta, dar am încercat să urcăm până la castelul din zare până ne-am lăsăt păgubași. Lipsă de energie cruntă. Avem mai puțin de 20 km până în camping, deci nu ne grăbim așa tare. E forfotă mare, mulți par turiști. Centrul e cochet și casele construite pe bârne de lemn sunt renovate frumos, împodobite cu flori. Încântă privirea, asta e clar.

Bucegi - Atinge Omu 2015 si maratonul pozelor

Data: 13.06.2015.
Echipa: Ștefan, Viorela, Monica.
Destinația: Bucegi, Padina - Vf.Omu.

Iupiii, weekend romantic în Bucuresti. Vine Ștefan pentru două zile și plănuim să ne relaxăm - să citim, să stăm pe balcon la o cafea, să ne plimbăm prin parc... oricum activități liniștite. După un drum de 1800 km cu mașina, prin caniculă și fără aer condiționat (noroc că am fost singură si am putut merge cu toate geamurile deschise), apoi zile nebune prin București, ba la birou ba în fugă pentru rezolvat diverse, nu sunt în cea mai bună formă. Vreau somn! Descopăr târziu că va pica partea romantică din weekend, de... calcule gresite. Fie, rămâne să ne odihnim. Viorela pe de altă parte visează la o primă alergare pe munte. Uf, încep să mă mănânce deja tălpile. Aflu de la Radu de un concurs în Bucegi și-i zic și lui Ștefan. În clipa următoare, aflu că a dat e-mail de înscriere :)). Oh, well, e clar - weekendul va arăta cu siguranță asemănător cu cele obișnuite. Pare că nu putem sta locului. Eu nu mă înscriu totuși la concurs căci nu vrea să mă distrug înainte de primul ultra care vine într-o săptămână și aleg să merg cu Viorela la prima ei alergare pe munte. Mă gândeam la un traseu drăguț, pe care nu am mai mers de ani buni, de la Peștera la Piatra Arsă. Ar fi fost o inițiere bună - diferența de nivel destul de mică, peisaje frumoase.